Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) este una din cele mai importante organizaţii neguvernamentale centrate pe protecţia copilului din România.

Copiii aflaţi în dificultate sunt ajutaţi de Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie, care derulează programe umanitare în Transilvania. FRCCF implică familia, comunitatea şi statul în sprijinirea acestor copii, pentru ca drepturile lor să fie respectate, iar nevoile lor îndeplinite.

Copiii incluşi în programele FRCCF se luptă în fiecare zi cu lipsa unui adăpost primitor, a unei mese decente, a unor îndrumări potrivite. FRCCF e alături de ei şi îi ocroteşte, nu îi lasă singuri în faţa dificultăţilor şi se asigură că şansele tuturor sunt egale, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, dizabilităţi sau statut social. FRCCF ajută aceşti copii vulnerabili să îşi păstreze inocenţa şi să se maturizeze armonios.

Misiunea FRCCF este sprijinirea copiilor vulnerabili şi marginalizaţi, pentru ca aceştia să crească într-un mediu familial protector, să beneficieze de educaţie şi de serviciile medicale de care au nevoie.

De 14 ani, FRCCF îi protejează şi susţine pe cei mai vulnerabili şi dezavantajaţi copii, pe familiile lor şi pe comunităţile în care trăiesc, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, dizabilităţi sau statut social. Fundaţia ajută în fiecare an mii de persoane (copii şi părinţii acestora) din nord-vestul României.

FRCCF este prima organizaţie neguvernamentală din judeţul Cluj şi a doua din Transilvania care a primit statut de utilitate publică.

Share Button
Menu Title