Sărbătoare la Centrul Comunitar "Licuricii" din Gherța Mică Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie sărbătorește un an de activitate la Centrul Comunitar "Licuricii" din Gherța Mică alături de copiii și sătenii din localitate. Un spectacol special îi va aduce pe toți împreună.
Copiii de la Centrul Comunitar "Licuricii" au pregătit pentru vineri, 17 august, un spectacol prin care să sărbătorească un an petrecut aici. Spectacolul cuprinde dansuri pregătite de trupa de dans a centrului și cântece. De asemenea, copiii s-au înscris și la un concurs de Miss și Mister "Licuricii". Mai mult, ei vor participa la o competiție inedită, Comoara Satului , în care vor trece prin tot felul de probe de îndemânare și ștafete pentru a descoperi la final comoara - o surpriză pentru cei mici.
Spectacolul începe la ora 10:30 și va avea loc în curtea școlii din Gherța Mică, fiind invitate oficialitățile locale și sătenii din Gherța Mică. Toți copiii câștigători vor fi premiați. De asemenea, toți cei care au participat la activitățile centrului pe parcursul primului an de activitate vor primi cadouri ca răsplată pentru implicarea și rezultatele lor.
Centrul comunitar FRCCF oferă ajutor la teme pentru cei mici, consiliere psihologică pentru probleme legate de relațiile dintre părinți și copii, sprijin pentru reintegrarea socială și școlară a tinerilor, activități artistice și sportive. De la deschiderea centrului, 51 de copii au beneficiat de serviciile acestuia. Ei și-au îmbunătățit rezultatele școlare și acum au mai mare încredere în forțele proprii. FRCCF a înființat centrul comunitar "Licuricii" în parteneriat cu Primăria comunei Gherța Mică, printr-un proiect cofinanțat de Ministerul Francez al Afacerilor Externe, în cadrul Programului PROCOPIL - Componenta Fond de Susținere a Inițiativelor Departamentale, coordonată, pentru partea română, de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului (FONPC). Proiectul se află acum în a doua fază de implementare, care se derulează în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2007, având bugetul total de 41.740 Euro.
|